VIDEO „Rusia a folosit aproape toate tipurile de arme din arsenalul său”: Ce știm despre atacul aerian masiv desfășurat vineri asupra Ucrainei

VIDEO „Rusia a folosit aproape toate tipurile de arme din arsenalul său”: Ce știm despre atacul aerian masiv desfășurat vineri asupra Ucrainei

Atacul aerian masiv de vineri a fost desfășurat de Rusia cu „aproape toate tipurile de arme din arsenalul său”, inclusiv 110 rachete, a spus președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Urmările unei lovituri rusești asupra KievuluiFoto: Ukrainian Emergency Service / AP / Profimedia

  • UPDATE 18:30 Cel puțin 27 de civili au fost declarați decedați până acum în Ucraina în urma loviturilor aeriene rusești de vineri. Alte cel puțin 144 de persoane au fost rănite și un număr necunoscut de persoane au fost îngropate sub dărâmături, au informat oficialii ucraineni.
  • UPDATE 16:57 Crește bilanțul victimelor în urma atacului aerian masiv desfășurat vineri de Rusia asupra Ucrainei. Conform unei declarații făcute de șeful ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, cel puțin 23 de civili au fost uciși, iar alți 134 au fost răniți.
  • UPDATE 14:24 Potrivit poliției ucrainene, numărul civililor uciși în loviturile rusești de dimineață a ajuns la 18, iar cel al răniților la 132. În Kiev, bilanțul de la acest moment este de 3 morți și 28 de răniți, potrivit primarului Vitali Klitschko.
  • UPDATE 13:52 Atacul desfășurat de ruși cu drone și „un număr record” de rachete a provocat cel puțin 16 morți și 97 de răniți, potrivit autorităților ucrainene, citate de AFP. Aceste lovituri ilustrează „realitatea îngrozitoare în care trăiesc ucrainienii”, a spus coordonatorul umanitar al ONU pentru Ucraina, Denise Brown, condamnând acest „val de atacuri pline de ură”.
  • UPDATE 12:24 Forțele aeriene ucrainene au spus că Rusia a lansat în cadrul atacului masiv de vineri 158 de rachete și drone. Potrivit sursei citate, forțele ucrainene au doborât 27 de drone Shahed și 87 de rachete.

„O maternitate, unități de învățământ, un centru comercial, clădiri rezidențiale cu mai multe etaje și case particulare, un depozit comercial și o parcare. Kiev, Liov, Odesa, Dnipro, Harkov, Zaporojia și alte orașe”, a scris Zelenski pe rețelele de socializare.

„Astăzi, Rusia a folosit aproape toate tipurile de arme din arsenalul său: `Kinjal`, S-300, rachete de croazieră și drone. Bombardierele strategice au lansat rachete X-101/X-505. În total, au fost lansate aproximativ 110 rachete împotriva Ucrainei, majoritatea fiind doborâte”, a continuat el.

„Vom răspunde cu siguranță la loviturile teroriste. Și vom continua să luptăm pentru securitatea întregii noastre țări, a fiecărui oraș și a fiecărui cetățean. Terorismul rusesc trebuie să piardă și va pierde”, a mai spus președintele ucrainean.

Atac aerian masiv soldat cu zeci de victime

Rusia a declanșat vineri cel mai mare atac cu drone și rachete asupra Ucrainei din ultimele luni, ucigând 10 persoane și rănind alte cel puțin 60 în Kiev, dar și în orașe din sudul, vestul și estul țării, transmite Reuters.

Zeci de persoane au fost rănite, fiind raportate pagube la o maternitate din orașul central Dnipro și la clădiri din orașul vestic Liov, în portul Odesa de la Marea Neagră și în orașul Harkov din est.

Două persoane au fost confirmate ca fiind decedate în capitala Kiev, iar mai multe persoane ar fi prinse sub dărâmături la un depozit, a scris primarul Vitali Klitschko pe Telegram.

Două persoane au fost ucise în orașul Odesa și cel puțin 15 persoane au fost rănite, inclusiv doi copii, în urma loviturii rachetelor asupra unor clădiri rezidențiale, a declarat guvernatorul regional.

„Putem spune că a fost un atac masiv”, a afirmat la televiziune Iurii Ihnat, purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene.

„Inamicul a vizat infrastructura socială și esențială”

Ucraina avertizează de săptămâni întregi că Rusia ar putea pune deoparte rachete pentru a lansa o campanie aeriană majoră care să vizeze sistemul energetic.

Anul trecut, milioane de oameni au sta în întuneric și frig atunci când atacurile rusești au vizat rețeaua electrică. Ministerul Energiei a raportat întreruperi de energie în patru regiuni după atacul aerian de vineri.

În regiunea Liov, care se învecinează cu Polonia, au fost confirmate lovituri la o instalație de infrastructură esențială, a transmis biroul președintelui, refuzând totuși să spună care dintre ele.

„Inamicul a vizat infrastructura socială și esențială”, a declarat premierul Denis Șmihal.

Forțele aeriene au spus că Rusia a folosit rachete hipersonice, de croazieră și balistice, inclusiv unele care sunt extrem de greu de interceptat.

____

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *