România și Albania intensifică colaborarea în domeniul justiției

România și Albania intensifică colaborarea în domeniul justiției

Președintele Comisiei Juridice din Senatul României, senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș, a participat zilele acestea,  în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la reuniunea Subcomisiei APCE pentru implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a avut loc la Tirana, Albania.

Prima zi a reuniunii a fost marcată de o prezentare detaliată a stadiului implementării de către Albania a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, urmată de o audiere pe tema: “Follow-up la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei (Reykjavik, mai 2023): întărirea rolului comisiilor APCE în asumarea responsabilității guvernelor naționale pentru implementarea hotărârilor CEDO.”

A doua zi  de dezbateri a fost dedicată creării unei rețele a Adunării Parlamentare pentru executarea hotărârilor CEDO. De asemenea, s-a discutat despre modalitățile de asigurare a justei satisfacții în hotărârile edictate de Curtea de la Strasbourg împotriva Federației Ruse și întărirea procesului de monitorizare a executării hotărârilor CEDO.

“În deschiderea lucrărilor, am fost onorați să primim mesaje de la autoritățile albaneze, printre care ministrul justiției, Ulsi Manja, președinta Curții Constituționale, Holta Zaçaj, președinta Delegației albaneze la APCE, Blerina Gjylameti și președinta Comisiei juridice, pentru administrație publică și drepturile omului din Parlamentul albanez, Klotilda Bushka. Mulțumesc colegilor și partenerilor noștri pentru discuțiile constructive și pentru angajamentul lor continuu față de drepturile omului și o justiție echitabilă”, a declarat președintele Comisiei Juridice din Senat, liberalul Cristian Niculescu Țâgârlaș.

În paralel cu lucrările APCE, au avut loc discuții utile și constructive ale delegației noastre în Albania. Ministra Justiției din țara noastră, Alina Gorghiu, împreună cu președintele Comisiei Juridice din Senat, Cristian Niculescu Țâgârlaș, s-au întâlnit cu ministrul justiției din Albania, Ulsi Manja și am discutat despre parcursul european al Albaniei și despre expertiza pe care o poate oferi țara noastră în procesul de preaderare la UE. De asemenea, au discutat despre colaborarea instituțională între cele două țări pentru combaterea  corupției și în lupta împotriva crimei organizate.

Un subiect important pe agenda discuțiilor a fost legat de restituirea casei  Iorga, în vederea realizării unui centru cultural româno-albanez, delegația țării noastre apreciind deschiderea manifestată de autoritățile albaneze pentru această temă.

Discuții similare am avut și cu ministrul albanez al Afacerilor Interne, Taulant Balla, alături de care au discutat și despre combaterea traficului de droguri și a traficului de persoane, teme importante pentru guvernele ambelor țări.

“Împreună, prin eforturi comune, putem combate aceste fenomene care amenință siguranță cetățenilor și putem construi un viitor mai bun pentru noi toți, în Europa”, a subliniat senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *