‘Este absolut ireal’ – Primarul Brașovului, dezlănțuit înainte de alegeri / Mai multe panouri publicitare amplasate ilegal au fost demolate
Primarul Allen Coliban a demolat în cursul nopții trecute primele șapte panouri ilegale amplasate pe Calea București, în zona Spitalului Județean din Brașov. Demolările vor continua și în nopțile următoare pentru eliminarea tuturor panourile amplasate ilegal în oraș.
„Jaful pe care l-au făcut până în 2020, milioanele care le-au intrat în conturi folosind domeniul public al primăriei, energia electrică a primăriei, panourile primăriei. Este absolut ireal. Atâta amar de ani au prăduit bugetul Brașovului, pe brașoveni. Mai are cineva vreo îndoială despre motivele care îl mână în luptă pe omul care a făcut contracte dubioase și pe clica din jurul lui?”, a declarat Allen Coliban, primarul Brașovului.
Conform unui audit intern al Primăriei Brașov încheiat la finalul anului 2023, anunță USR, panourile de pe Calea București aparțineau municipalității, iar contractul prin care erau puse la dispoziția unei firme private era expirat de câțiva ani. Municipalitatea a trimis în prima parte a anului 2024 notificări oficiale către firmele în cauză pentru a elibera domeniul public.
„În precampania electorală, respectivele panouri au fost ocupate de afișe cu fostul primar George Scripcaru, omul care făcuse contracte pentru apropiații lui. Pentru a evita orice discuție despre victimizări în campanie electorală, municipalitatea a hotărât să nu le demoleze în acea perioadă”, potrivit unui comunicat de presă.