Decizie majoră: Curtea Supremă din Colorado a decis că Donald Trump nu poate candida la președinția SUA / Judecătorii au invocat „clauza de insurecție”
Curtea Supremă din Colorado a decis marți că Donald Trump este descalificat pentru a ocupa funcția de președinte al SUA și nu poate apărea pe buletinul de vot pentru alegerile primare din Colorado din cauza rolului său în atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului american de către susținătorii săi, transmite Reuters.
Fotografia judiciară a lui TrumpFoto: Fulton County Sheriff’s Office / Zuma Press / Profimedia
Decizia istorică, luată cu o majoritate de 4-3 de Curtea Supremă din Colorado, care va ajunge probabil și la Curtea Supremă a Statelor Unite, îl transformă pe Trump în primul candidat prezidențial considerat neeligibil pentru Casa Albă în baza unei prevederi constituționale rar folosite care interzice oficialilor care s-au implicat în „insurecție sau rebeliune” să ocupe o funcție, așa numita clauză de insurecție.
Hotărârea se aplică doar la alegerile primare republicane din Colorado din 5 martie, dar ar putea afecta statutul lui Trump în acest stat pentru alegerile generale din 5 noiembrie 2024.
Specialiștii americani în materie de prognoze electorale consideră Colorado ca fiind un stat aflat în fieful democraților, ceea ce înseamnă că președintele Joe Biden va câștiga probabil alegerile în acest stat, indiferent de soarta lui Trump acolo.
Totul se va decide probabil la Curtea Supremă a SUA
Trump a promis că va face apel la Curtea Supremă a SUA, iar instanța din Colorado a precizat că va amâna aplicarea deciziei sale cel puțin până la 4 ianuarie 2024, pentru a permite un recurs.
Hotărârea pregătește terenul pentru ca judecătorii de la Curtea Supremă, unde există o majoritate conservatoare de 6-3 ce include trei judecători numiți de Trump, să analizeze dacă Trump este eligibil pentru un nou mandat de președinte.
Decizia din Colorado este văzută ca un caz test pentru un efort mai amplu de descalificare a lui Trump de pe buletinele de vot ale statelor în temeiul secțiunii 3 a celui de-al 14-lea amendament, care a fost adoptat după Războiul Civil din SUA pentru a împiedica adepții confederației să servească în guvern.
Instanța din Colorado a decis că Donald Trump a instigat la insurecție
Instanța din Colorado a ajuns la concluzia că prevederile Constituției SUA îi interzic lui Trump, favorit la nominalizarea republicană în 2024, să apară pe buletinul de vot din cauza rolului său de instigator la violențele ce au avut loc la Capitoliu în timp ce legislatorii se întâlneau pentru a certifica rezultatele alegerilor din 2020.
Judecătorii din Colorado care au luat decizia au admis că aceasta reprezintă intrarea într-un „teritoriu neexplorat”. „Nu ajungem la aceste concluzii cu ușurință”, au scris în motivare cei patru judecători care au format majoritatea în acest caz.
„Suntem conștienți de amploarea și greutatea întrebărilor care se află acum în fața noastră. Suntem, de asemenea, conștienți de datoria noastră solemnă de a aplica legea, fără teamă sau favoruri și fără a fi influențați de reacția publicului la deciziile pe care legea ne obligă să le luăm”, au adăugat ei.
Echipa de campanie a lui Trump a calificat decizia instanței drept „nedemocratică”. „Curtea Supremă din Colorado a emis în această seară o decizie complet eronată și vom depune rapid un recurs la Curtea Supremă a Statelor Unite”, a declarat un purtător de cuvânt al campaniei lui Trump.
Decizia anulează o hotărâre a unui judecător de la o instanță inferioară care a constatat că Trump s-a implicat în insurecție prin incitarea susținătorilor săi la violență, dar a concluzionat că, în calitate de președinte, Trump nu este un „oficial al Statelor Unite” care ar putea fi descalificat în conformitate cu amendamentul. Echipa de campanie a lui Biden a refuzat să comenteze.
S-a încercat același lucru și în alte state
Cazul a fost intentat de un grup de alegători din Colorado, ajutați de grupul de susținere Citizens for Responsibility and Ethics (CREW) din Washington, care au susținut că Trump ar trebui descalificat pentru că și-a incitat susținătorii să atace Capitoliul într-o încercare eșuată de a obstrucționa transferul puterii prezidențiale către Biden după alegerile din 2020.
Președintele CREW, Noah Bookbinder, a afirmat într-un comunicat că decizia instanței este „nu doar istorică și justificată, ci este necesară pentru a proteja viitorul democrației în țara noastră”.
Instanțele au respins mai multe procese care urmăreau să-l scoată pe Trump de pe buletinul de vot pentru alegerile primare în alte state.
Instanța supremă din Minnesota a respins un efort de descalificare a lui Trump din alegerile primare republicane din acest stat, dar nu s-a pronunțat cu privire la eligibilitatea sa generală de a ocupa funcția de președinte.
Trump: Sunt disperați să ne oprească prin orice mijloace
Echipa de campanie a lui Trump a condamnat contestațiile făcute pe baza celui de-al 14-lea amendament ca fiind o încercare de a lăsa milioanelor de alegători fără alegerea lor preferată pentru funcția de președinte.
Avocații lui Trump au susținut că discursul său adresat susținătorilor în ziua revoltei a fost protejat de dreptul său la libertatea de exprimare, adăugând că amendamentul constituțional nu se aplică președinților SUA și că doar Congresul poate decide să descalifice un candidat prezidențial.
La un eveniment de campanie în Iowa, marți seara, Trump le-a spus susținătorilor: „Nu este de mirare că Biden și nebunii de extremă stânga sunt disperați să ne oprească prin orice mijloace necesare. Ei sunt dispuși să încalce Constituția SUA la niveluri nemaivăzute până acum pentru a câștiga aceste alegeri. Joe Biden este o amenințare la adresa democrației – o amenințare.”
Trump este lider clar în cursa republicană pentru a fi candidatul partidului pentru alegerile prezidențiale din 2024 . El se confruntă, de asemenea, cu acuzații penale, la nivel federal dar și în unele state cum e Georgia, în legătură cu presupuse tentative de a anula rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020. El a pledat nevinovat.
De ce unii judecători din Colorado s-au opus deciziei
Trei judecători de la Curtea Supremă din Colorado au fost în dezacord cu decizia de marți.
Unul dintre judecătorii aflați în minoritate, Carlos Samour, a explicat într-o amplă motivare că acțiunea în justiție nu este un mecanism corect pentru a determina eligibilitatea lui Trump pentru a participa la vot, deoarece îl privează de dreptul său la un proces echitabil, menționând că niciun juriu nu l-a condamnat pentru insurecție.
„Chiar dacă suntem convinși că un candidat a comis acte oribile în trecut – îndrăznesc să spun că s-a implicat în insurecție – trebuie să existe un proces procedural corect înainte de a putea declara că acel individ este descalificat să ocupe o funcție publică”, a spus Samour.