Confirmare oficială de la DNA: Dumitru Buzatu a făcut un denunț într-un dosar de corupție. A fost audiat

Confirmare oficială de la DNA: Dumitru Buzatu a făcut un denunț într-un dosar de corupție. A fost audiat

Președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui Dumitru Buzatu a fost audiat marți de procurorii Serviciului Teritorial Iași al DNA într-un nou dosar de corupție. DNA a comunicat pentru HotNews.ro că în momentul de față Buzatu are calitatea de martor denunțător. Amintim că fostul baron PSD a fost prins în flagrant de DNA în septembrie 2023, când primea mită 1,25 de milioane de lei de la un om de afaceri.

Dumitru BuzatuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Trimis în judecată în dosarul mitei de 1,25 milioane de lei și aflat în penitenciar, Dumitru Buzatu a ales să colaboreze cu procurorii anticorupție într-un alt dosar de corupție pentru a scăpa de noi acuzații.

Inițial, audierea lui Dumitru Buzatu a fost programată pentru vineri, 5 aprilie, când la Vaslui a avut loc conferința extraordinară a PSD în cadrul căreia a fost ales noul președinte al organizației județene: deputatul Adrian Solomon. Buzatu a fost transportat din Penitenciarul Vaslui la Iași, însă audierile au fost amânate pentru marți.

„A fost audiat într-un dosar penal constituit ca urmare a denunțului său. După audiere, Dumitru Buzatu a fost transportat înapoi în Penitenciarul Vaslui”, au precizat surse judiciare pentru HotNews.ro.

Informația a fost confirmată oficial de DNA, care a precizat că momentan nu pot fi făcute publice mai multe informații.

  • Potrivit legii, persoana care are calitatea de martor și care a comis o infracțiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei.

Denunțul formulat de Dumitru Buzatu la DNA vine înainte ca Tribunalul Vaslui să se pronunțe în dosarul în care este inculpat asupra excepțiilor sale. Săptămâna viitoare, instanța din Vaslui va stabili dacă va începe judecata pe fond și dacă Dumitru Buzatu va rămâne în continuare în penitenciar sau măsura arestului preventiv va fi înlocuită cu una mai blândă.

Presa locală din Vaslui a semnalat că Dumitru Buzatu ar fi formulat denunțuri într-un dosar în care sunt suspectate fapte de corupție la Societatea de Drumuri și Poduri Vaslui, aflată în subordinea Consiliului Județean Vaslui. Informația a fost infirmată de DNA.

Avocatul Daniel Atasiei, cel care îl reprezintă pe Dumitru Buzatu în dosarul în care este inculpat pentru luare de mită, s-a declarat surprins, afirmând că nu știe nimic despre denunț. „Mi-ați dat o veste, nu știam. Voi lua legătura să văd despre ce este vorba. Domnul Buzatu mai are un avocat, probabil a fost însoțit de către acesta la audiere”, a declarat avocatul Atasiei pentru Hotnews.ro.

Marcel Ciolacu: „Domnul Buzatu a făcut o greșeală mare”

Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv în septembrie anul trecut, după ce a fost prins de DNA în timp ce se întorcea de la o partidă de pescuit având în portbagaj o geantă cu 1,25 milioane de lei.

„Sunt economiile mele”, a răspuns Buzatu ofițerului anticorupție care l-a întrebat despre proveniența banilor. Buzatu nu știa că partida de pescuit organizată la baza piscicolă a omului de afaceri Emil Savin, bunul său prieten cu care se afla într-o relație tensionată în ultimii ani, a fost filmată pas cu pas.

Geanta cu bani îi fusese oferită chiar de către Savin, care s-a plâns la DNA că Buzatu i-a blocat finanțarea lucrărilor efectuate la un drum strategic, așteptând să-i ofere ”zeciuiala”-o mită reprezentând 10% din valoarea contractului.

Buzatu a fost trimis în judecată la finalul anului trecut. Nu recunoaște acuzația de luare de mită. A revenit asupra declarațiilor inițiale și a spus că banii erau luați cu împrumut de la Emil Savin.

Fosta soție a lui Buzatu, senatoarea Gabriela Crețu, despre care Ciolacu afirma că este suspendată din partid, cu votul la vedere în PSD

După arestarea lui Buzatu, PSD, prin vocea președintelui Marcel Ciolacu, s-a delimitat de Buzatu și de familia acestuia. Dumitru Buzatu a fost exclus din partid, fosta soție, senatoarea Crețu a fost suspendată din partid, iar fiul, Tudor Buzatu, și-a dat demisia din funcția de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, pe care o deținea la acea vreme.

Președintele PSD s-a lăudat cu reacția fermă avută în cazul familiei Buzatu la începutul lunii februarie, când președintele CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu a fost pus și el sub acuzare de DNA pentru fapte de corupție. Ciolacu a criticat atunci lipsa de reacție a conducerii PNL, comentând, potrivit G4media: „la Buzatu mi-a luat 10 minute să fac o postare și două ore să îl exclud cu tot neamul”.

Vineri, când social-democrații din Vaslui și-au ales președintele în prezența lui Marcel Ciolacu, senatoarea Gabriela Crețu s-a aflat în sală, în primele rânduri, prezența sa fiind salutată de noul șef al PSD Vaslui, Adrian Solomon.

La conferința de presă, HotNews.ro l-a întrebat pe Marcel Ciolacu dacă senatoarea Gabriela Crețu mai este membră PSD.

„Din câte știu, este suspendată din partid”, a declarat Marcel Ciolacu.

Afirmația sa a fost contrazisă ulterior de fotografiile pe care social-democrații le-au distribuit în spațiul public. Gabriela Crețu nu doar că a fost prezentă în sală, dar a și votat la vedere pentru alegerea noului președinte al PSD Vaslui.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *