Gest diplomatic rar: Ambasadorul Rusiei în Polonia a refuzat să se prezinte la discuțiile pentru care a fost convocat de Varșovia / Explicația oferită
Ambasadorul Rusiei în Polonia nu s-a prezentat luni la ministerul de externe de la Varșovia, unde a fost convocat pentru discuții, un gest de sfidare diplomatică extrem de rar, relatează Reuters.
Serghei Andreev, ambasadorul Rusiei in PoloniaFoto: Newspix / Zuma Press / Profimedia
„Ne întrebăm dacă ambasadorul urmează instrucțiunile Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova și dacă este capabil să reprezinte în mod corespunzător interesele Federației Ruse la Varșovia”, a declarat luni după-amiaza purtătorul de cuvânt al ministerului polonez al externelor, Paweł Wroński, citat de ziarul Rzeczpospolita.
Ministerul de externe de la Varșovia anunțase duminică după-amiaza că va cere explicaţii din partea Rusiei pentru o „nouă încălcare a spaţiului său aerian” de către o rachetă de croazieră rusă.
„Mai presus de orice, cerem Federaţiei Ruse să înceteze loviturile aeriene teroriste împotriva populaţiei ucrainene şi a teritoriului Ucrainei, să pună capăt războiului şi să se ocupe de problemele interne ale ţării”, a transmis Wroński cu o zi în urmă, într-un comunicat.
Ambasadorul rus în Polonia, Serghei Andreev, se află în acest post din 2014. În mai 2022, după începerea invaziei rusești în Ucraina, el a fost atacat cu vopsea la Varșovia după ce și-a făcut apariția la o ceremonie de comemorare a înfrângerii Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial.
UPDATE 16:39: Andreev a declarat luni după-amiaza pentru RIA Novosti, una dintre agențiile de presă ale statului rus, că nu s-a prezentat la sediul ministerului de externe de la Varșovia întrucât, susține el, partea poloneză nu a oferit dovezi ale încălcării spațiului aerian al țării de către o rachetă rusească.
El a spus că încă așteaptă dovezi și cu privire la acuzația Varșoviei că o altă rachetă rusească a încălcat spațiul aerian al Poloniei în data de 29 decembrie a anului trecut.
Ce spune Polonia despre incidentul cu racheta rusească
Armata poloneză a anunţat că Rusia a încălcat duminică dimineață spațiul aerian al Poloniei cu o rachetă de croazieră lansată spre ținte din vestul Ucrainei.
Timp de circa 40 de secunde, „una dintre rachetele de croazieră lansate în cursul nopţii de aviaţia (…) Federaţiei Ruse a încălcat spaţiul aerian polonez”, a declarat comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze.
„Obiectul a pătruns în spaţiul aerian polonez în apropierea satului Oserdow (est) şi a rămas acolo timp de 39 de secunde”, a precizat sursa citată, subliniind că racheta a fost observată de radarele militare pe toată durata zborului.
În urma acestui incident, „au fost activate toate procedurile necesare pentru a asigura securitatea spaţiului aerian polonez”, a mai spus în comunicatul său comandamentul operaţional al forţelor armate.
Un alt incident de acest gen a avut loc în decembrie anul trecut când o rachetă rusă a pătruns în spaţiul aerian polonez înainte de a-l părăsi câteva minute mai târziu, în direcţia Ucrainei.