legea a fost promulgată de preşedinte
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România.
“Dezvoltarea unei platforme informatice în vederea furnizării de servicii publice electronice pentru înmatricularea vehiculelor reprezintă un obiectiv imediat şi urgent, care are la bază necesitatea societăţii de a avea acces rapid la servicii publice de calitate, în considerarea faptului că modificarea legislativă va avea ca efect decongestionarea situaţiei operative şi va crea un flux simplificat de lucru la nivel naţional”, prevede OUG.
Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări dezvoltă, administrează şi gestionează platforma informatică privind furnizarea de servicii publice electronice pentru înmatricularea vehiculelor de către autorităţile competente de înmatriculare.
Serviciile publice electronice furnizate prin intermediul platformei prevăzute vizează, printre altele: intermedierea încheierii actelor translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor, în vederea realizării operaţiunii de înmatriculare sau transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului; încărcarea actelor translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor şi, după caz, a extraselor din contractele de leasing; încărcarea de către proprietar sau, după caz, de către deţinătorul mandatat a documentelor necesare efectuării operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, eliberare a unui nou certificat de înmatriculare sau radiere din circulaţie.
Mai pot fi realizate, pe platformă, transmiterea datelor necesare declarării în vederea luării sau scoaterii din evidenţele organului fiscal local, a dobândirii sau înstrăinării, după caz, a vehiculelor către organele fiscale locale, prin mijloace automatizate şi informarea proprietarului sau, după caz, a deţinătorului mandatat, cu privire la efectuarea serviciului public electronic solicitat.
În termen de cinci zile de la data efectuării, prin intermediul platformei informatice, a operaţiunilor de înmatriculare, de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate, de emitere a unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor din acesta sau de radiere din circulaţie a unui vehicul, autoritatea competentă de înmatriculare transmite în format electronic organelor fiscale locale competente informaţiile şi documentele prevăzute de lege.