Am colaborat bine în Parlamentul European

Am colaborat bine în Parlamentul European

Liberala Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, susţine că a colaborat bine cu europarlamentarii PSD la Bruxelles, întrebată sâmbătă, la Prima Tv, dacă se simte comod pe listele pentru alegerile europarlamentare alături de reprezentanţii PSD, potrivit News.ro.

  • „Trebuie să spun că am colaborat bine cu colegii mei de la PSD din Parlamentul European cam în toţi aceşti ani, pentru că ne-am focalizat pe lucruri care erau utile pentru România, ne-am coordonat, am lăsat disputele naţionale acasă. Nu toţi, 100%, dar mulţi dintre noi. Acum, eu înţeleg că este un deziderat şi un demers pe care-l facem pentru a endorsa (a susţine – n.r.) cumva şi coaliţia de guvernare, pentru că e un an electoral – să nu începem să arătăm acum ce ne desparte, ci mai degrabă să încercăm să ilustrăm ce ne apropie, şi anume un proiect european comun. Acesta este înţelesul meu şi voi merge înainte pentru a susţine decizia partidului de a merge împreună cu ei la alegeri”, a declarat Adina Vălean.

Adina Vălean a fost aleasă europarlamentar pe listele PNL încă din 2007, anul în care România a aderat la Uniunea Europeană. Ulterior, a fost realeasă în 2009, 2014 şi 2019.

Între 2014 şi 2017 a fost vicepreşedinte al Parlamentului European din partea Partidului Popular European (PPE). În ianuarie 2017, a fost aleasă preşedinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din Parlamentul European, devenind astfel primul eurodeputat român care deţine o asemenea funcţie.

În toamna anului 2019, Adina Vălean a fost propusă de Guvernul Orban în funcţia de comisar european pentru Transporturi în Comisia Europeană condusă de Ursula van der Leyen.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *