‘Încearcă să mai salveze ceva. Nu prea înțeleg ce vrea să mai salveze’

‘Încearcă să mai salveze ceva. Nu prea înțeleg ce vrea să mai salveze’

Cancelarul Austriei Karl Nehammer a scris pe X, în timpul vizitei la Bucureşti, că poziţia Austriei rămâne clară şi neschimbată, respectiv că sistemul Schengen nu funcţionează în prezent, prin urmare nu poate fi extins, aceasta în condiţiile în care, în discursul rostit la Congresul PPE desfăşurat la Romexpo, nu a făcut nicio referire la acest subiect. Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a criticat joi, la Antena3 CNN, discursul lui Karl Nehammer de la Congresul PPE, calificându-l drept „slab”, iar cu privire la mesajul postat pe X europarlamentarul a spus că acesta „este strict pentru spațiul intern austriac”.

„Este strict pentru spațiul intern austriac. Partidul lui Karl Hehammer se află pe locul trei în sondaje, după socialiști și extrema-dreaptă. Pe 29 septembrie au loc alegeri în Austria, adică la trei luni după alegerile europarlamentare și încearcă să mai salveze ceva. Nu prea înțeleg ce vrea să mai salveze”, a spus Rareș Bogdan, ca o primă reacție.

Totodată, Rareș Bogdan a declarat că nu știe ce a discutat Karl Nehammer cu Klaus Iohannis sau ce va discuta cu premierul Marcel Ciolacu.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *