Incursiune în bugetele lunare ale românilor din Diaspora: o comparație România versus 11 țări din UE privind costul vieții
Români care trăiesc în 11 țări din Uniunea Europeană ne-au împărtășit sumele pe care le plătesc lunar, atât pentru chirie și utilități, cât și pentru cheltuielile de zi cu zi. Informațiile sunt utile pentru a vedea dacă viața în România este chiar atât de ieftină, precum ne sugerează politicienii de la putere.
Street food în Helsinki, FinlandaFoto: Pavel Golovkin / AFP / Profimedia
În urmă cu câteva zile, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, se lăuda că și-a cumpărat mâncare pentru trei zile cu doar 46 de lei. La sfârșitul anului trecut, premierul Marcel Ciolacu spunea și el că și-a luat dintr-un supermarket „tot ce avea nevoie” cu 100 de lei.
Acestea sunt doar două exemple: cumva, politicienii de la putere vor să transmită românilor că prețurile nu sunt așa mari aici și că poți să trăiești ok chiar dacă ai bani puțini.
Oare chiar așa să fie?
„Estimăm o rată a inflației de bază la 4,7% la sfârșitul anului 2024 și menținem neschimbată prognoza de inflație pentru sfârșitul anului 2025 la 3,7%, ceea ce este marginal peste intervalul țintă al BNR”, spun analiștii BCR.
În septembrie 2023, România a fost pe locul doi la nivel european, după Ungaria, cu cele mai ridicate rate ale inflației, în timp ce, la polul opus, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Ţările de Jos (cu o inflaţie anuală negativă de minus 0,3%), Danemarca (0,6%) şi Belgia (0,7%).
La începutul acestui an, potrivit datelor Eurostat, atât zona euro, cât și UE au continuat să fie influențate de situația geopolitică. În ceea ce privește rata inflației anuale în zona euro, aceasta a crescut în decembrie 2023 de la 2.9% față de noiembrie, când a fost 2.4%.
Mâncarea, alcoolul și tutunul au avut cele mai mari creșteri, urmate de servicii. Prețurile la produsele alimentare, în ianuarie 2024, au ajuns la cel mai redus nivel din ultimii aproape trei ani, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), dar în România, la raft, acestea continuă să rămână ridicate, chiar dacă plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită iar.
În aceste condiții, am fost curioasă să aflu cum trăiesc și cât cheltuie lunar pe utilități românii mutați în diferite țări din Europa, dar și ce-și pot lua de la supermarket cu echivalentul a 20 de euro (100 de lei).
Am pornit în această incursiune în cheltuielile lunare ale românilor din Diaspora, după ce mi-au făcut propriile socoteli: eu locuiesc într-un apartament cu două camere din București, cu încălzire pe centrală a blocului, unde pe timp de iarnă plătesc pentru întreținere în jur de 470-500 de lei (100 euro).
Curentul electric este între 50 și 70 de lei pe lună, iar abonamentele la telefon, cablu și internet, plus platformele de streaming, îmi mai scot din buzunar încă 450-500 de lei.
Cu 100 de lei pot să-mi iau de la magazin, ouă, lapte, o telemea, ceva mezeluri, o salată, dar și câteva legume, iar dacă pun și apa, cred că am depășit bugetul. Dacă aș găti săptămânal acasă și mi-aș face cumpărăturile exclusiv de la supermarket, probabil aș cheltui peste 350 de lei, dacă includ și alcoolul sau dulciurile.
Cum stau lucrurile cu românii care trăiesc în alte țări?
Giorgiana din Irlanda, 42 de ani, manager de achiziții și profesor de limba română la liceu: plătește aproximativ 7% din venitul lunar pentru gaz și curent
Giorgiana are doi copii, este mamă singură și locuiește în Dublin. Ea plătește în jur de 320 de euro (aprox. 1600 lei) pe lună pentru gaz și curent, aproximativ 7% din venitul ei lunar. Internetul, serviciile de streaming și gunoiul o duc la 250 de euro (1250) pe lună, iar pe mâncare cheltuie în jur de 1000 de euro (5000 lei) lunar.
„Pe ieșitul în oraș dau maximum 200 de euro (1000 lei), iar de 20 de euro (100 lei) de la supermarket poți lua cam toate cele necesare pentru o masă în doi (felul principal), dar și un desert”, zice ea.
Alex din Cehia, 37 de ani, director de inovații: „Prețurile din Praga vs București, la cumpărăturile săptămânale, sunt aproximativ identice”
Alex îmi face un calcul al vieții lui, într-un apartament unde locuiesc doi oameni cu venituri care sunt cu 60% peste media din Praga. El spune că încălzirea este electrică, iar iarna plătește undeva la 780 de lei pe lună, adică 2% din venitul său lunar. Apa rece, cât și întreținerea îl mai duc la 500 de lei pe lună.
„Mâncarea, detergenți, produse de curățenie, tutunul și alcoolul mă mai duc la 1000 de euro (5000 lei) pe lună, iar pentru ieșitul în oraș mai cheltui în jur de 500 de euro (2500 lei) pe lună, și ies cam de două ori pe săptămână.”
Cu 20 de euro de la supermarket, tânărul spune că poți cumpăra: un piept de pui de 450 de grame (4,72 euro), o pâine integrală (1,06 euro), un bax de apă plată (4,48 euro), o șuncă de 100 de grame (1,26 euro), o sticlă de vin (5,11 euro), un kilogram de portocale (1,97 euro) și unul de banane (1,77 euro).
„În general, prețurile din Praga vs București, la cumpărăturile săptămânale, sunt aproximativ identice. Diferența e la zona bio, unde există o creștere de 2-3% față de București. Dacă vorbim de ieșit în oraș, nu locuri turistice, ci locuri unde merg localnicii, prețurile sunt sub București. Motorina costă ca-n țară, dar o masă în oraș pentru două persoane (aperitiv, fel principal, băuturi și desert) costă aproximativ 500 de lei”, explică el.
Adina din Italia, 36 de ani, Associate Creative Director în publicitate: cu 100 de euro pe săptămână se descurcă decent la supermarket
Marcel Ciolacu și Giorgia Meloni, Roma, februarie 2024. FOTO: Carofei/Fotogramma / Zuma Press / Profimedia
„În funcție de sezon, consumul pentru căldură variază între 40 de euro (200 lei) și 150 de euro (iarna). Chiria este mare în Milano și prețurile au crescut în ultima vreme. Spre exemplu, un apartament decent care să arate bine și să fie și într-o zonă bună, costă peste 1300 de euro pe lună”, zice Adina.
Pentru curent electric plătește aproximativ 50 de euro, iar pentru internet 25 de euro. Pentru cumpărăturile săptămânale la supermarket, tânăra spune că te poți descurca decent cu 100 de euro. Când vine vorba de ieșit în oraș, adaugă: „dacă mergi seara la restaurant, plătești aproximativ 50 de euro de persoană, dar un local mai pretențios te poate duce și la 80 sau 100 de euro. Pentru prânz găsești restaurante cu mâncare foarte bună, unde plătești cam 13-15 euro nota.”
Cu 20 de euro de la supermarket? Adina spune că poți pune în coș lapte, carne, cum ar fi pui, câteva legume, dar și o sticlă de prosecco.
Ana din Polonia, 35 de ani, lider de operațiuni logistice: întreținerea și încălzirea ajung la 231 euro pe lună
Ana plătește, alături de soțul ei, o chirie de 3000 de zloți, adică undeva la 692 de euro. Cheltuielile de întreținere și încălzire ajung la 1000 de zloți (231 euro), iar lumina 150 de zloți (35 de euro).
Lunar, cumpărăturile la supermarket o duc la 2000 de zloți (461 euro), iar pentru mesele în oraș dă aproape 600 de zloți (140 de euro). Într-un supermarket, cu 20 de euro, ai putea cumpăra 10 ouă (2,3 euro), 1 kilogram de pui (5,76 euro), unt (1,61 euro), lapte (1 euro), iaurt (0,69 euro), un kilogram de cartofi (0,92 euro), banane (1,61 euro), un suc (1,15 euro), 500 de grame de roșii (2,77 euro), 2 ape (1,61 euro), dar și o pâine (1,84 euro).
Alex din Olanda, 21 de ani, student în anul 3 la Rotterdam Business School și fondator FA Studios, o agenție de Digital Marketing: 700 de euro chiria și 150 euro utilitățile
Alex locuiește în Rotterdam și vorbește despre cum, în general, chiriile au incluse utilitățile în preț; el plătește 700 de euro chiria și 150 de euro pentru utilități.
„E destul de scump, dar prețurile au tot crescut din cauza problemei cu housing-ul pentru studenții internaționali. La finalul perioadei contractului, se face un calcul și se compară cu totalul estimat, iar dacă depășești suma, ți se va scădea din impozit. În ultimii doi ani nu am depășit, deci sunt destul de exacte estimările lor”, explică el.
Suma de mai sus, raportat la venitul lui, reprezintă un sfert din ce câștigă lunar.
„Pentru un student care lucrează un job part-time e destul de scump și greu să te descurci fără ajutorul financiar al părinților. Aici guvernul te ajută cu o indemnizație de până la 800 de euro, în funcție de nevoile tale financiare, cu condiția de a lucra part-time în timpul studiilor”, completează Alex.
Studentul spune că preferă să-și gătească în general, deoarece iese mai bine financiar la final de lună, iar dacă face asta de trei ori pe zi (mic dejun, prânz și cină), ajunge să cheltuie 400 de euro pe lună pentru alimente. Dacă folosește serviciile de livrare pentru mâncare, o masă costă între 10 și 15 euro, iar o masă în oraș, la un restaurant decent, te poate duce între 20 și 30 de euro.
„Ieșirile în oraș variază, dacă, de exemplu, merg la karaoke, biliard sau în club cu prietenii. Încercăm să reducem din costuri și să ne vedem înainte la cineva acasă sau să gătim înainte să ieșim, dar dacă ar fi să fac consumație doar la club, intrarea este între 10 și 20 de euro, iar consumația poate ajunge până la 50 de euro. Deci, să zicem, dacă îmi comand de două ori pe săptămână și în weekend ies în oraș (restaurant + club), ajung la cheltuieli lunare de 600-800 de euro.”
Cu 20 de euro la un supermarket decent? „2 kilograme de cartofi (4,99 euro), 1 sticlă de ulei (2,49 euro), 1 kilogram de piept de pui (6,59 de euro), 1 litru de lapte (1,99 de euro), o pungă de chipsuri (1,49 de euro) și un suc la 2 litri (2,49 de euro). Un avantaj în Olanda este că au sistemul de filtrare al apei foarte bun și atunci nu dau banii pe asta.”
Andrei din Finlanda, 26 de ani, mecanic: 70 de euro încălzirea într-o lună friguroasă
„Dacă stai cu chirie în Finlanda, în aproximativ 90% dintre cazuri, nu plătești căldura. Încălzirea locuinței este inclusă în costul chiriei și este o sumă fixă, indiferent de sezon. Apartamentul în care am stat anul trecut avea 44 de metri pătrați și costa 698 de euro pe lună. Celelalte 10% din cazuri sunt când stai la casă, iar acolo plătești separat, iar costurile variază foarte mult, în funcție de sistemul de încălzire”, zice tânărul care locuiește în Helsinki.
În prezent, Andrei locuiește într-o casă de 99 de metri pătrați, cu garaj, iar în ianuarie, când a prins mai multe zile cu -10 și -20 de grade, a plătit 70 de euro pe încălzire.
„Casa are un sistem de încălzire geotermal, cea mai ieftină soluție”, explică el. Chiria îl costă cam 800 de euro pe lună, iar apa costă 13 euro pe metru cub, în timp ce la un apartament, așa cum adaugă, costă cam 10-20 de euro, sumă fixă. Internetul costă 35 de euro, iar curentul pe ianuarie a fost 50 de euro, în timp ce la apartament plătea în jur de 35 de euro lunar.
La toate aceste cheltuieli are și asigurarea de locuință care este obligatorie, 100 de euro pe an.
„Costurile mâncării sunt cam 500-600 de euro pe lună, lejer. La prânz mănânc mereu la restaurante care au bufet (11-15 euro o masă), iar mâncare comandată iau rar, iar o masă așa costă în jur de 15-20 de euro. Uneori mai gătesc, iar alteori mănânc la restaurante mai ieftine sau iau mâncare gata gătită.”
20 de euro la un supermarket? Andrei îmi zice ce și-a cumpărat recent cu 23 de euro: „un pui întreg (2 kilograme), o pâine, un iaurt mic, o ceapă, un dressing pentru salată, un avocado, o salată și un borcan mic de măsline.”
Andra din Elveția, 37 de ani, Europe Brand Director: plătește pe încălzire, apă, gunoi, reciclare, în jur de 158 euro pe săptămână (2% din venit)
Andra locuiește în Geneva, într-un apartament cu patru camere, alături de soțul ei și fiica lor. Ea plătește la comun cheltuielile de încălzire, apa caldă și rece, plus gunoi și reciclare, unde la 150 de franci pe lună, adică 158 de euro. „E foarte puțin raportat la venit, undeva la 2%”, zice ea.
Curentul îl plătește separat (70 de franci = 74 de euro), iar gaz nu au în casă. Abonamentele la telefon, internet, platforme de streaming mai costă 300 de franci, adică 316 euro.
„La capitolul mâncare (nu cumpărături, în general), las cel puțin 600 de franci (633 de euro) lunar la supermarket pentru toată familie, și aici nu includ mâncarea pentru câinele nostru; patrupedul consumă și el în jur de 100 de franci (105 euro) pe lună”, explică tânăra.
Andra vorbește și despre cum comandă mâncare destul de mult în casă, așa că, în general, cheltuie în jur de 600 de franci pe lună, alături de soțul ei.
„De anul ăsta am pus o limită, o comandă pe săptămână maxim, să înțelegem și noi unde se duc banii. La restaurant mă duc în România și în vacanță, sau când mă văd cu oameni care nu sunt toată ziua în Geneva. Deci nu se pune, dar și când se pune, te apucă cheful de gătit”, explică românca.
Ce poate lua cu echivalentul a 20 de euro într-un supermarket? „O pâine, o bucată mică, mică de brânză (de import, ieftină) și câteva roșii (2, 3, tot de import). Dacă vrei să fii vegan, atunci dai 10 euro pe 4-5 felii de mezel de vacă, îți iei un croissant și o salată verde. Sau îți iei un litru de lapte, o cutie de cereale și te-ai scos, mănânci mic-dejun o săptămână și îți mai rămân și 10 euro pentru un suc natural sau pentru o cutie de ouă.”
Raluca din Anglia, 45 de ani, administrator: a plătit pentru încălzirea casei 117 euro pe lună
Raluca plătește lună de lună o sumă fixă pentru lumină (75 de lire, adică 88 de euro), iar asta acoperă consumul familiei ei formată din trei persoane.
„E chiar un mic mai mult decât factura în sine, dar așa a calculat compania de electricitate că ar trebui să plătim, în funcție de consum”, zice ea.
Românca locuiește în orășelul Leamington Spa, iar pentru încălzirea casei plătește 100 de lire pe lună (aproximativ 5% din venitul ei), adică undeva la 117 euro.
„La supermarket cheltuim în jur de 700 de lire (818 euro) pe lună, iar pe mâncare comandată acasă, în jur de 100 de lire. Este mult, dar aici prețurile au început să urce după Brexit, apoi au venit pandemia, războiul din Ucraina și inflația. Înainte de pandemie, pe lună, la supermarket cheltuiam în jur de 450 de lire (526 de euro). Însă, recunosc, mâncăm cam tot ceea ce ne dorim”, explică ea.
Ce ar cumpăra cu 20 de euro la magazin? Raluca spune că i-ar ajunge pentru o sticlă de lapte la doi litri, o cutie de șase ouă, un pachet de unt și o pâine.
Mihnea din Franța, 29 de ani, video editor: cumpărăturile la supermarket costă cam 600 euro pe lună pentru două persoane
Mihnea stă în Paris și spune că stă într-un apartament cu încălzire doar pe electricitate, iar lună de lună plătește o sumă fixă, care apoi i se recalculează. Au fost și cazuri în care i s-au rambursat parte din bani, dar și cazuri în care a primit subvenții de la stat. În general, undeva între 70 și 100 de euro.
Toate utilitățile sunt incluse în chiria de 830 de euro, iar internetul costă 30 de euro.
„În general, cumpărăturile la supermarket, pentru două persoane, ne costă în jur de 600 de euro. Comandam foarte mult în trecut, unde la 15-20 de euro pe comandă; cam atât costă și o masă într-un loc ieftin din oraș”, zice el?
Cu 20 de euro de la supermarket? „20 de beri la 0.3, 5 brânze feta, 40 de ouă bio sau șase sandvișuri triunghi.”
Ciprian din Suedia, 39 de ani, deține un magazin de biciclete cu atelier de reparații: încălzirea este inclusă în chirie, în total 800 euro lunar
Ciprian locuiește într-un apartament din Åkersberga, unde încălzirea este centralizată și inclusă în prețul chiriei de 800 de euro, la fel și apa. Pentru curentul electric plătește în jur de 50-60 de euro și 30 de euro pentru internet.
În general, pe lună, cheltuiește între 500 și 700 de euro la supermarket și aproximativ 50-100 de euro pe ieșit la restaurante.
Cu 20 de euro de la supermarket? Românul spune că-ți poți lua toate cele necesare pentru o zi și jumătate sau în jur de 2-2,5 kilograme de carne de pui sau 1-1,5 kilograme de carne de vită.
Raluca din Spania, 39 de ani, programator: cumpărăturile lunare ajung la 1000 de euro
Raluca plătește în Barcelona o chirie de 1500 de euro, pentru un apartament cu trei camere, unde curentul ajunge la 140 de euro iarna, 80 de euro toamna și în jur de 200 de euro vara. Apa rece costă cam 30 de euro pe lună.
Încălzirea este electrică, iar cei care o au pe gaz, plătesc cu vreo 50 de euro mai puțin. Raluca spune că mai plătește 30 de euro pe internet și 10 euro pentru abonamentul la telefon. Cumpărăturile lunare ajung la 1000 de euro, din care 500 îi dă pe ieșit și mâncat în oraș.
Cu 20 de euro la supermarket? „Mai multe tipuri de legume și fructe, un lapte, două conserve de sardine, o pâine și un tip de brânză.”
În concluzie, după ce am vorbit cu mai mulți din străinătate, cu greu poți să le dai dreptate politicienilor români care spun că România este o țară ieftină. Poate în cifre absolute, dar în niciun caz raportat la puterea de cumpărare a românilor. Să nu uităm totuși că salariul mediu net aici este de în jur de 4400 de lei.