Liberalii încearcă să refacă polul de dreapta, după blocajul din coaliţia cu PSD. Coaliția pare ruptă (surse)
Coaliţia de guvernare pare ruptă pe toate planurile. Liberalii se reorientează deja după ce negocierile pentru comasare au ajuns în impas şi poartă discuţii pentru refacerea polului de dreapta.
Vineri este ultima şansă pentru o posibilă înţelegere în coaliţia de guvernare între PNL şi PSD, însă întâlnirea pare a fi doar una formală, pentru că deja este închis subiectul, o spun şi social-democraţii, dar şi liberalii şi, practic, nu mai este nicio şansă ca să existe o comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale pe 9 iunie.
Discuţiile din coaliţie s-au blocat, astfel că PNL şi PSD nu mai fac discuţii nici pe candidaţi comuni, nici pe susţinerea unui candidat din partea celor două partide la alegerile prezidenţiale, iar surse politice, citate de Antena 3 CNN, vorbesc în momentul de faţă despre faptul că liberalii deja caută o alternativă.
Încă dinainte de a fi blocate negocierile din coaliţie, liberalii au început să îi contacteze pe foştii lor colegi din partid, care au plecat alături de Ludovic Orban şi au format o nouă alianţă: Forţa Dreptei, împreună cu PMP şi USR.
Foștii liberali spun că o alianță ar fi posibilă doar după alegeri
PNL i-ar fi contactat în urmă cu două săptămâni şi ar fi încercat să aibă o întâlnire pentru a discuta despre un plan în cazul în care se blochează discuţiile în coaliţie.
Liberalii şi-ar dori refacerea polului de dreapta, fie şi după alegeri, pentru că, în momentul de faţă, aceleaşi surse spun că foştii liberali, inclusiv cei din PMP şi USR ar fi spus că o astfel de alianţă ar putea fi posibilă doar după alegeri şi nu înainte.
Totuşi, ar mai fi o şansă ca vineri PNL şi PSD să ajungă la un acord, doar că ambele partide ar trebui să cedeze foarte mult.
Calendarul alegerilor fără comasare
PNL nu îşi doreşte să susţină un candidat social-democrat la alegerile prezidenţiale, iar social-democraţii insistă pe această idee. Ar mai fi şi posibilitatea ca cele două partide să meargă separat, însă la cum arată situaţia în momentul de faţă, românii vor vota de patru ori, după cum urmează:
– 9 iunie 2024 – alegeri europarlamentare;
– 27 septembrie 2024 – alegeri locale;
– 17 noiembrie 2024 – alegeri parlamentare;
– 24 noiembrie 2024 – alegeri prezidenţiale (turul 1);
– 8 decembrie 2024 – alegeri prezidenţiale (turul 2).